Plouă în suflet!

Dis-de-dimineaţă am simţit că mă inundă
Camera, casa - totul e plin de apă,
Până şi în sulfet
Ploia şanţuri îmi sapă.
Am căutat cele mai mari cârpe
Să strâng apa din jurul meu
Care nu mă mai lăsa să respir
Şi mă apăsa tot mai greu.
Nu înţelegeam de unde izvora?
Căci afara nici pomină de ploaie
Până mi-am dat seama că din suflet
Tot curg şi curg şiroaie.
Sufletul meu parcă e un munte de apă
Un gheţar ce se topeşte,
Curge apă curată şi amară - 
Care lacrimă se numeşte.
Pesemne că e în suflet un izvor
Un lac, un râu, o mare,
Care mi-l alimentează
Cu apă curgătoare.
Nu ştiam cum să opresc furtuna
Căci deja mă duceam cu tot cu val
Am încetat să mă gândesc la tine
Şi iată, am ajuns la un liman.
Deci, tu erai izvorul de lacrimi
Din cauza ta ploua-n sufletul meu
Dacă voi încerca să te uit
Va răsări pe cer un curcubeu...