Galbenă gutuie...

Cu doi ani în urmă, la 5 noiembrie, l-am pierdut pe marele poet Adrian Păunescu...

Poetul s-a născut  la 20 iulie 1043, la  Copceni, judeţul Bălţi. A fost poet, publicist, textier şi politician.
El a înfiinţat cunoscutul cenaclu literar " Flacăra", unde a susţinut tineri poeţi şi muzicieni. A inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale stilurilor rock şi folk.

 Poeziile lui Adrian Păunescu vor fi veşnice..

Colindul Gutuii din geam

Dulce, galbenă lumină
Cum şi eu bălaie-eram
Mi-a pus mama o gutuie
Ce se coace-ncet la geam...
Aş musca-o dar ma doare
Mă cuprinde-un fel de jind
Şi acum când trece anul
Parc-o simt îmbătrânind.
Galbenă gutuie
Dulce, amăruie
Lampă la fereastră
Toată iarnă noastră!
Mama mea n-avea nici globuri
Nici beteală şi nici stea
Sărbătorile de iarnă
Cu gutui le-mpodobea...
Mi-a pus mama o gutuie
În fereastra dinspre drum
Si o văd că luminează
N-am puterea s-o consum.

Parca are-n ea ceasornic
Si al mamei plânset sfânt
Luminează şi se stinge
O gutuie pe pământ.
Luxul mamei cel mai mare
Când copii ne mai simţeam
Era pâinea de pe masă
Şi gutuia de la geam.

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,                                         
Terminându-şi rostul lor,
Lânga noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Ca şi-asa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poti întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parca ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Desparţirea-i tot mai grea,
Sarut-mâna, tatăl meu,
Sarut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi aşa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei ma duc şi eu.

Sarut-mâna, tatăl meu,
Sarut-mâna, mama mea.
Rămas bun, baiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, baiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea. 

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întîia clasică pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.

Să ne iubim cît ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce sîntem şi ce vrem
Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
Ceva-ntre rugăciune şi blestem.

Ca un barbar ce ţine o tanagră
Aşa sîntem pe-acest nisip noi doi
Şi stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sîngelui din noi.

Să ne iubim hipnotizaţi de lună
Cutreieraţi de-al vaselor tangaj
Şi să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.

Să ne iubim, pagîna mea atee
Iubito, marea seamană cu noi
Sîntem un Dumnezeu si-o Dumnezee
Chemaţi sa-nceapă lumea de la doi.

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călari
Să curăţăm întreaga lume veche
În fluxul şi refluxul noii mări.

Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în faţa mării

Să nu spun ca-ngenunchï în faţa ta.