Poezii de dragoste....Foarte frumoase

Nicolae Dabija "Nu te grăbi, copilo..."

Nu te grăbi, copilo, să iubeşti:

e ca şi cum te-ai grăbi să-mbătrâneşti
sau ai dori să scapi de frumuseţe -
acest dar.
Dragostea adevărată o întâlneşti 
o dată-n viaţă, sau - şi mai rar.

Vai de cei care şi-au dat viaţa pe-un sărut,
pentru un sărut prefăcut,
sau au crezut că şi "Nu!"
- înseamnă "Da!"

Fericiţi cei ce-au văzut (iubirea)şi nu li s-a părut
sau au putut muri pentru ea.
Precum străvechii corăbieri mai învaţă

a deosebi ce-i "Pământul!!!" - 
de miraje şi ceaţă,


Iubirea ta Mare - de văpaia de-o zi,în care, 

ca pe-un arhipeleag apt pentru viaţă,
te-ai putea naşte
şi-ai putea trăi, şi muri.

Nicolae Dabija "Dragostea dintâi"

Rămâi, rămâi,
de-apururi dragostea dintâi.
în gând, în vis, în amintire-
rămâi întâia mea iubire.


Când pomii sângeră, pe deal,când luna trece pe sub val,
şi brazii toţi se fac tămâi,
rămâi, iubire mea, rămâi.


Când pomului, în primăvară,preamulta floare i-i povară
şi-amurgul pare un lămâi - 
Rămâi, rămâi...


Când se trezeşte-n mine un cânt,dar să-l rostesc mă înspăimânt
când piatra şi mai multă îi
rămâi!

Vasile Galaicu "Iubire fără precedent"

Iubire fără precedent!
Eu te mai am, netăinuită,Iluzie desăvârşită
Împrăştiată-ntr-un moment.


Cum mi-apăruseşi din senin,Mă încredeam într-o minune -
Că super Supra-nţelepciune
Mi te-a trimis să-mi fii destin.

Supraînţelpciuniei nu-i
Aduc nicio învinuire
Şi mulţumesc pentru ivire
Desăvârşirii nu ştiu cui.
Împrăştiată-ntr-un moment-
Eu te mai am, netăinuită
Iluzie desăvârşită-
Iubire fără precedent!

Simion Ghimpu "Fată şi copilă"

E trist că anii trec,
Dar nu de ani mi-e milă,
Mi-i trist că eşti femeie,
Că nu mai eşti copilă.

Gându-mi fulgeră şi tună,
Se face totul scânteie,
Te-am cunoscut de fată,
Iar azi te ştiu femeie.
Femeie eşti în toate,
Pe toate eşti regină,
Nu eşti obişnuită
Cu-atâta-n jur lumină.
O rugăminte, Doamne,
Din patimă umilă-
Păstrează-mi-o în suflet,
Femeie şi copilă.

Ion Minulescu" Romanţa fără muzică"

Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -
E-adevărat;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti ...
Şi nu va şti-o, poate, niciodată ...                                                            


. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .


Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnĂ, orchestrate
în violet,
În alb,
în roz
Şi-n bleu.
Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bata joc de cei ce-l ocolesc ...


Şi ne-am iubit! ...
Ţi-aduci aminte?...
Bluza -
Ah! ... Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare! ...


Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie.
Că statuele albe ne-au privit
Cu ochi geloŞi,
Iar zeul a-mpietrit
în mână cu-o săgeată-otrăvitoare! ...


Şi ne-am iubit,
şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim ...
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti! ..

Ion Minulescu "Celei care minte"

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

Ion Minulescu "Romanţă fără ecou"

Iubire, bibelou de porţelan, 

Obiect cu existenţa efemeră, 

Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră 

Pe care te-am lăsat acum un an... 

 Îţi mulţumesc!... Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?... 

Ce suflet caritabil te-a păstrat În lipsa mea, 

În lipsa ei, În lipsa noastră?... 

Ce demon alb, 

Ce pasăre albastră 

Ţi-a stat de veghe-atâta timp 

Şi te-a-ngrijit De nu te-ai spart 

Şi nu te-ai prăfuit?... 

 Iubire, bibelou de porţelan, 

Obiect de preţ cu smalţul nepătat,

 Rămâi pe loc acolo unde eşti... 

Să nu te mişti... 

i dacă ne iubeşti - 

O! ... dacă ne iubeşti cu-adevărat - 

Aşteaptă-ne la fel încă un an... 

Un an măcar... Atât... Un singur an..

Iubire, bibelou de porţelan!...