Fotograful Andrei Mardari ne-a povestit cum a fost copilăria sa, ce năzdrăvănii a făcut, cum a descoperit pasiunea pentru arta fotografică și a făcut un îndemn pentru toți copii, pe care-l găsiți la finalul interviului!
- Cum era Andrei Mardari în copilărie? Ce șotii făcea?
- Andrușa, așa îmi spuneau toți, era mereu prin preajma mamei să o ajute în ale gospodăritului, ba făceam mâncare, ba curățenie, cu toate că aveam șapte surori. Sunt dintr-o familie cu 10 copii, eu fiind al nouălea. Țin minte că aveam o geantă la doi copii, așteptam când venea sora mai mică de la școală și nici nu reușea să intre pe poartă că eu îi scoteam repede cărțile și le puneam pe ale mele fugeam la școală.
Vara mergeam cu vaca la păscut. Cu vaca am avut mai multe peripeții. Am facut acolo unde pășteam vacile un ocol din sârmă și o închideam acolo si fugeam la fotbal sau la scăldat. Veneam seara și o duceam la iaz să bea apă și se umfla încât arăta așa satulă. Când ajungeam acasă de la pășuni tata zicea: “Ia uitațivă cât de bine Andrușca a păscut vaca”. Altă peripeție legată de păscutul vacii este următoarea: O pășteam pe lângă porumb si trebuia s-o țin de funie, dar eu vroiam să ma joc în cuțite și aveam nevoie de mâini libere. Atunci îmi veni un gând năzdrăvan să o leg de gâtul meu. În momentul cela nu știu, cred că vreo muscă se așeza pe vacă și când a zbughit-o vaca cu tot cu mine prin salcami, am curațat toți salcâmii de spini… Bine că fratele m-a ajuns din urmă și m-a scăpat de la moarte.
- Prietenii copilăriei dvs unde sunt acum, mai țineți legătura? - Prietenii mei din copilărie s-au împrăștiat prin lume, dar ne mai contactăm. Unui bun prieten îi datorez faptul că am mers să studiez ca asintent de operator. Am mers împreună pentru că el își dorea foarte mult, dar așa s-a întâmplat că eu, care doream să fiu șofer am devenit operator, dar el care voia sa devină operator a devenit șofer.
- La ce vârstă ați avut primul aparat foto și cum era el?
- Primul aparat foto mi l-a dat fratele meu mai mare, el era pasionat de fotografie. Se numea Zorkii 10. Noaptea mă inchideam în odaie, acopeream toate ferestrele cu o cuvertură, nu erau laboratoare ca acum. Eram în al nouălea cer de bucurie că am aparat foto, țin minte că umblam și fotografiam toate cioarele de pe garduri.
- Ce vă place cel mai mult să pozați – natura, oamenii?
- Îmi place cel mai mult să fotografiez oamenii, să-i transmit spectatorului starea psihologică a omului, emoție.
- La sigur vă amintiți de prima dragoste? Cum era fata?
- M-am îndrăgostit în clasa a patra, însă fata nu se uita la mine. Îi scriam și din armată. După ce am venit din armată mi-am cumpărat o motociclată în vogă pe atunci, cu speranța că măcar așa voi avea noroc, dar nu am cucerit-o nici cu motocicleta.
- Obișnuiți să pozați copii?
- În cazul copiilor e mai greu să faci poze, în schimb ei sunt foarte sinceri, ei nu stiu să pozeze, să trișeze în poze, ei sunt asa cum sunt – naturali.
- Un mesaj pentru toți copii, dar și pentru cei care sunt copii în suflet
- Vorbeam cu un om care are livezi și el se plângea că, uite, “așa mi-i dor să vină copii la furat și eu să mă iau la fugărit după ei și să-i prind și să le du și mere și totodată să-mi aduc aminte de copilăria mea”. El zice că acum nu mai vine nici un copil la furat cireșe și lui nu-i este interesant. Le doresc copiilor sa aibă parte de o copilarie ca a mea, cu diferite jocuri și să meargă la bunei la țară, acolo unde copilăria e o poveste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu