Interviu de suflet cu Corina Țepeș

Este interpreta care s-a născut în luna mai, care priveşte în oglinda clipelor şi care iubeşte cu aromă de cireş. Este femeia care cântă dorul lunii şi care ştie că doar acasă viaţa e frumoasă. Este Corina Ţepeş, interpreta, femeia, mama pe care ai putea să o asculţi cu plăcere ore în şir vorbind despre muzică, călătorii, Smărăndiţa, dragoste...
- Noi suntem foarte curioşi să ştim ce mai face Smărăndiţa.

- Cu mare drag vă zic ce face Smărăndiţa. Ea se pregăteşte de şcoală. Nu va merge în clasa întâi la o şcoală primară, dar se pregăteşte intens să meargă în clasa întâi la pian. Vara s-a bucurat de vacanţă, a fost şi la bunici o săptămână, a fost şi la mare.

-Vrem să ştim dacă vă ajută la treburile casnice?

- Da, sigur. Ea îşi doreşte mereu să fie implicată în activităţi. Tot îmi zice: “mămica vreau să te ajut, vreau să fac ceva”. Îi place mai mult să fie utilă în bucătărie. Ţin minte când eram micuţă la fel mă ţineam de fusta mamei şi vroiam să o ajut la frământat plăcinte. Mă bucur că ea creşte în spiritul ăsta de fetiţă disciplinată şi educată.

- Vorbind despre copilăria dvs., am dori să vă întrebăm dacă aţi fost un copil şotios?- Nu, eu nu am fost o fetiţă şotioasă. De fapt, la acest capitol pot spune că eu şi Costi ne deosebim mult. El a fost un foarte şotios, din câte mi-au povestit părinţii-socri. Costi, bineînţeles, nu mi-a destăinuit toate năzbâtiile din copilărie. Eu, în schimb, am fost o fetiţă ascultătoare, am fost o fire mai cumpătată, mai timidă, în felul acesta nu i-am dat bătăi mari de cap mamei, care permanent îşi făcea griji pentru mine. Am un frate mai mic, care a fost mai năzbâtios. El, ca orice băiat, a crescut mai independent.

- Cu şcoala cum vă împăcaţi, aţi avut un obiect preferat?
-Pot să zic că în cazul meu a fost invers faţă de ceea ce încerăcm să facem acum cu Smărăndiţa. Părinţii m-au dat mai în clasa întâi la şcoala primară la 6 ani, ca peste un an să mă înscrie şi la pian. Eram cea mai mică din clasă, atât ca vârstă, dar şi cea mai scundă şi eram luată, deseori, peste picior. Mi-a fost greu să îi ajung pe ceilalţi. Însă cred că anume din această cauză am fost mai motivată să muncesc mult şi să am rezultate bune. Eram o fire silitoare. Din clasa a cincea până în ultimul an am avut note dintre cele mai mari.

- Când eraţi mică, ce melodii erau în vogă, ce ascultaţi?
- Nu era internet, nu erau atâtea posturi de televiziune, dar ţin mine că vizionam cu atâta dragoste filmul Maria Mirabela. Ştiam toate melodiile, care îi aparţin marelui compozitor Eugen Doga. Am trăit copilăria mea şi prin aceste cântece. Cine nu se visa atunci să fie sau Maria sau Mirabela…

- Revenind la Smărăndiţa, ştie deja ce doreşte să fie când va fi mare? Va merge pe acelaşi drum al părinţilor, alegând muzica, sau are alte preocupări?
- Este încă prea mică pentru a decide în acest sens. Eu o văd o actriţă, este o actriţă foarte bună, are aptitudini în acest domeniu. Ea are multe pasiuni. Deja de un an frecventează şi gimanstica acrobatică şi o face foarte bine. Vreau să spun că se observă rezultate destul de promiţătoare, are o ţinută bună. O vom încuraja, evident în orice alegere. Va dori să devină actriţă, noi o vom susţine, va alege gimnastica, la fel. Dacă va alege să facă muzică, noi îi vom deschide acele uşi, care ne-au fost închise la începutul carierei noastre.
- La concerte primiţi o mulţime de flori, aveţi flori preferate?
- Nu am flori preferate, îmi plac toate. Toate sunt foarte frumoase, mai ales florile noastre, crescute pe acest pământ. Îmi plac crizatemele. Îmi plac lalele, la fel şi bujorii. În fiecare an la ziua mea mi se oferă buchete de bujori şi primesc aşa o plăcere pentru că în casa mea vreo câteva zile se simte aroma deosebită a acestor flori.

- Ne vorbiţi despre duetele dvs. Aveţi doar duete cu Costi Burlacu?
- Ba nu, am duete şi cu alţi interpreţi. Sigur că cele mai multe sunt cu Costi, dar am mai cântat şi cu Adrian Ursu. Este de vorba de un cântec popular pe care l-am înregistrat împreună cu Adrian Ursu şi orchestra Lăutarii condusă de Nicolae Botgros şi pe care l-am interpretat la serata de creaţie a lui Adrian de anul trecut. Mai am un duet sau mai bine zis un proiect cu mai multe voci. Mă refer la un cântec pe care l-am înregistrat împreună cu băieţii din formaţia Probahus. Se numeşte Inimă fierbinte şi este o melodie foarte frumoasă, mai neobişnuită, într-un stil balcanic, compusă de Oleg Baraliuc. Mi-a făcut mare plăcere să colaborez cu cei de la Probahus. Fireşte, experienţele nu se încheie aici, atât eu cât şi Costi suntem deschişi spre noi colaborări şi provocări.

- Piesele pe care le interpretaţi sunt semnate toate de Costi Burlacu sau mai colaboraţi şi cu alţi autori?
- După cum am menţionat, noi suntem oricând deschişi pentru colaborări. Evident, cele mai multe cântece din repertoriul nostru sunt scrise de Costi, dar mai avem colaborări cu Oleg Baraliuc, Sandu Gorgos, Eugen Doibani. Avem cover-uri de Eugen Doga, Ion Aldea-Teodorovici. Multe dintre textele noastre sunt semnate de Maria Stoianov. Am şi un album de muzică populară cu textele semnate de Maria Stoianov, muzica aparţinându-i fratelui meu. Apropo, ultima noastră realizare este melodia Iubire cu aromă de cireş, muzică - Sandu Gorgos şi text – Alina Dabija. 

- Au trecut de acum mulţi ani de la prima evoluţie pe o scenă profesionistă, vă mai amintiţi de ea?
- Prima evoluţie pe o scenă mare a fost în 2001, când am participat la o ediţie a festivalului Maluri de Prut, unde am obţinut şi un premiu special. Din păcate nu s-a păstrat înregistrarea video de la acel festival, dar îmi amintesc că am avut emoţii mari. Acolo am simţit pentru prima dată momentul cela când ştii că o sală întreagă te ascultă doar pe tine şi îşi poţi deschide sufletul în faţa publicului.

Lidia Isac : Dacă visați la ceva din tot sufletul, nu încetați să munciți pentru ca acel ceva să devină realitate!

Tânăra interpretă Lidia Isac ne va reprezenta ţara anul acesta la concursul Eurovision. Nu a rămas atât de mult până la marele eveniment, aşa că Lidia este prinsă în evenimente de promovare, repetiţii şi multe pregătiri. A găsit, însă,  timp pentru cititorii revistei Amic. Vă invităm la un interviu sincer despre muzică, Eurovision, copilărie, vise….

-  Lidia, povesteşte-ne ce emoţii ai trăit când ai realizat că vei merge în Suedia, să ne reprezinţi ţara la Eurovision?

- A fost o stare de euforie, abia după ceva timp am înțeles că sunt câștigătoarea.

- Ştim că ai absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, dar eşti nedesprăţită de scenă, când erai mică ce îţi doreai să ajungi -  jurnalistă sau artistă, sau altceva?

- Să fac jurnalism am ales abia după ce am absolvit liceul, iar muzica este alături de mine de când mă ţin minte. De mică am participat la nenumărate concursuri naționale și internaționale,  unde am luat premiile mari. Am studiat pianul timp de 8 ani la școala muzicală. Artistă am visat să fiu mereu!

- Piesa cu care ne vei reprezenta anul acesta la Eurovision este compusă de autori de peste hotare care au mai lucrat la alte piese ce au ajuns pe scena Eurovisionului, cum ai reuşit să colaborezi cu ei?

- Anul trecut am fost la Eurovision în Austria. Împreună cu trupa Sunstroke Project făceam un video blog pentru un post de televiziune din Moldova. Acolo l-am cunoscut pe unul din autorii piesei “Falling stars”, Leonid Gutkin. După ce am comunicat cu el, am făcut schimb de idei, muzică, compozitorului i-a plăcut vocea mea. Am decis să colaborăm, astfel, după ceva timp, domnul Gutkin împreună cu echipa din Suedia au creat pentru mine piesa “Falling Stars”.

- Ai deja o experienţă în participarea la selecţia naţională a Eurovisionului, consideri că acest concurs poate fi o metodă de promovare a tinerilor interpreţi?

- Este o modalitate eficientă de promovare atât la nivel local cât și cel internațional. Concursul est urmărit în zeci de țări de milioane de telespectatori și fani Eurovision. Evident, participarea la Eurovision ridică nivelul popularității și al profesionalismului interpretului.

- Producătorul tău, domnul Serghei Orlov îţi este mereu alături în cariera ta muzicală, cum a început această frumoasă colaborare?

- Colaborarea a început în 2012, atunci când am participat la castingul pentru trupa de fete “Glam Girls”, organizat de către domnul Orlov. Însă, ne cunoaștem cu el încă din 2006, când am participat la primul meu concurs internațional “Silver Yantra” în Bulgaria. Pe atunci nici nu mă gândeam că îmi va fi producător. Totuși, în viață nimic nu e întâmplător.

- Cititorii revistei Amic ar dori să cunoască cum era Lidia în copilărie, ce şotii făcea?

- Eram destul de șotioasă și activă. Cele mai multe năzbâtii le făceam atunci când eram în vacanță la bunici. Deseori veneam de la joacă cu zgârieturi și răni în urma căderii de pe bicicletă sau din copacul de cireș. Eram tot timpul curioasă, iar bunicii aveau grijă să mă întorc acasa la părinți sănătoasă și nevătămată)))

- Am auzit o fetiţă cu un cover foarte frumos la Falling Stars, ai luat legătura cu mica ta fană? Şi în general ce relaţii ai cu admiratorii tăi?

-E atât de drăguț când auzi “Falling Stars” în interpretarea unui copilaș. Pentru mine e foarte emoționant. În general, am o relație amicală cu ascultătorii mei. Încerc să răspund la mesajele fiecărui pe rețelele sociale, mi s-a întâmplat chiar să dau și sfaturi de viață.

- Ştiu că deja ai reuşit să ai câteva melodii în duet, cu cine din marii interpreţi visezi să cânţi împreună?

- Aș vrea să fac un duet cu artişti precum John Legend, Stevie Wonder, Lara Fabian, Ariana Grande - tânăra artistă care prinde tot mai multă popularitate pe zi ce trece.

- Un mesaj pentru toţi citorii revistei Amic şi pentru admiratorii tăi.

- Dragi cititori “Amic”, dacă visați la ceva din tot sufletul, nu încetați să munciți pentru ca acel ceva să devină realitate. Faceți asta cu dăruință și dragoste, fiindcă cel ce dăruiește, cu pași mici dar siguri, primește.

Impresii de lectură: "Hronicul Găinarilor" de Aureliu Busuioc

Aureliu Busuioc, în opera dată a luat locul unui cronicar și ne-a dezvăluit cum a luat naștere satul Găinari din comuna Roșcoveni. 

Denumirea satului a fost dată în cinstea unui hoț de găini - Panteleu, care a furat toate găinele din sat și a îngropat măruntaiele într-o groapă din grădină. L-a părăsit femeia și probabil, nu avea ce mânca, de asta fura găinile din sat. A fost, însă, prins de săteni, bătut măr, uns cu păcură și alungat din sat. Nimeni nu credea că după așa bătaie va ma trăi, dar, curva din sat Parascheva, l-a găsit aproape mort lângă o râpă și cu toate farmecele și băuturile din buruiene l-a pus pe picioare.

Parascheva, dacă era curvă...în timp ce-l vindeca, i-a descoperit "flecuștețul gigantic" după cum e scris în carte și a hotărât: "Al meu vei fi"!. Uite așa i-a făcut un copil!

Dar, vorba ceea, lupul păru-ți schimbă, dar năravul ba!

Și iată că, câinele lui Panteleu, deprinzând obiceiul stăpânului, toată noaptea căra găini din sat. Iar au început țăranii a căuta cine e hoțul. De fapt, ei știau cine e, pentru că, la Parascheva, care nici ea nu și-a schimbat năravul, mai veneau clienți din sat și-l zărise cineva pe hoț, dar și niște femei, care veneau la ea să le vindece copiii cu ierburi, îl auzise tușind.

Nu au găsit nicio urmă la ei. Parascheva știe ea ce face!

Revenind la satul Găinari, acolo erau doar două case - a lui Pantelemon și a unui ibovnic al Paraschevei - Său, la care a trecut cu traiul ea după ce prostul de Pantelemon a nimerit într-o daravelă și a murit, chiar în ziua când ea a adus pe lume copilul...nici măcar nu-l văzuse.

Așa că satul acesta vestit se mai îmbogățise cu un copil, apoi încă cu unul de la Său, care au avut, la fel, soarta întemeietorului....

Cartea e plină cu vorbe de duh, cu pilde din alte cronici, dar și cu multe exemple vii din viața moldovenilor împătimiți de darul lui Bahus, de băgatul mâinilor în curtea vecinului, de practica medicinii netradiționale și de multe alte chestii interesante.

Apropo, opera a fost jucată de actorii Teatrului Mihai Eminescu, așa că dacă doriți să vedeți și reprezentarea, urmăriți programul teatrului.

Despre copilărie cu Andrei Mardari

Fotograful Andrei Mardari ne-a povestit cum a fost copilăria sa, ce năzdrăvănii a făcut, cum a descoperit pasiunea pentru arta fotografică și a făcut un îndemn pentru toți copii, pe care-l găsiți la finalul interviului!

- Cum era Andrei Mardari în copilărie? Ce șotii făcea?
- Andrușa, așa îmi spuneau toți, era mereu prin preajma mamei să o ajute în ale gospodăritului, ba făceam mâncare, ba curățenie, cu toate că aveam șapte surori. Sunt dintr-o familie cu 10 copii, eu fiind al nouălea. Țin minte că aveam o geantă la doi copii, așteptam când venea sora mai mică de la școală și nici nu reușea să intre pe poartă că eu îi scoteam repede cărțile și le puneam pe ale mele fugeam la școală.

Vara mergeam cu vaca la păscut. Cu vaca am avut mai multe peripeții. Am facut acolo unde pășteam vacile un ocol din sârmă și o închideam acolo si fugeam la fotbal sau la scăldat. Veneam seara și o duceam la iaz să bea apă și se umfla încât arăta așa satulă. Când ajungeam acasă de la pășuni tata zicea: “Ia uitațivă cât de bine Andrușca a păscut vaca”. Altă peripeție legată de păscutul vacii este următoarea: O pășteam pe lângă porumb si trebuia s-o țin de funie, dar eu vroiam să ma joc în cuțite și aveam nevoie de mâini libere. Atunci îmi veni un gând năzdrăvan să o leg de gâtul meu. În momentul cela nu știu, cred că vreo muscă se așeza pe vacă și când a zbughit-o vaca cu tot cu mine prin salcami, am curațat toți salcâmii de spini… Bine că fratele m-a ajuns din urmă și m-a scăpat de la moarte.

- Prietenii copilăriei dvs unde sunt acum, mai țineți legătura? - Prietenii mei din copilărie s-au împrăștiat prin lume, dar ne mai contactăm. Unui bun prieten îi datorez faptul că am mers să studiez ca asintent de operator. Am mers împreună pentru că el își dorea foarte mult, dar așa s-a întâmplat că eu, care doream să fiu șofer am devenit operator, dar el care voia sa devină operator a devenit șofer.

- La ce vârstă ați avut primul aparat foto și cum era el?
- Primul aparat foto mi l-a dat fratele meu mai mare, el era pasionat de fotografie. Se numea Zorkii 10. Noaptea mă inchideam în odaie, acopeream toate ferestrele cu o cuvertură, nu erau laboratoare ca acum. Eram în al nouălea cer de bucurie că am aparat foto, țin minte că umblam și fotografiam toate cioarele de pe garduri.

- Ce vă place cel mai mult să pozați – natura, oamenii?
- Îmi place cel mai mult să fotografiez oamenii, să-i transmit spectatorului starea psihologică a omului, emoție.

- La sigur vă amintiți de prima dragoste? Cum era fata?
- M-am îndrăgostit în clasa a patra, însă fata nu se uita la mine. Îi scriam și din armată. După ce am venit din armată mi-am cumpărat o motociclată în vogă pe atunci, cu speranța că măcar așa voi avea noroc, dar nu am cucerit-o nici cu motocicleta.

- Obișnuiți să pozați copii?
- În cazul copiilor e mai greu să faci poze, în schimb ei sunt foarte sinceri, ei nu stiu să pozeze, să trișeze în poze, ei sunt asa cum sunt – naturali.

- Un mesaj pentru toți copii, dar și pentru cei care sunt copii în suflet
- Vorbeam cu un om care are livezi și el se plângea că, uite, “așa mi-i dor să vină copii la furat și eu să mă iau la fugărit după ei și să-i prind și să le du și mere și totodată să-mi aduc aminte de copilăria mea”. El zice că acum nu mai vine nici un copil la furat cireșe și lui nu-i este interesant. Le doresc copiilor sa aibă parte de o copilarie ca a mea, cu diferite jocuri și să meargă la bunei la țară, acolo unde copilăria e o poveste!